Un prieten vede tristetea din ochii tai, in timp ce ceilalti se lasa pacaliti de zambetul tau.
Si de la asta incep povestile.Povesti reale sau ireale,povesti imaginare sau existente,povesti infiripate acolo pentru totdeauna sau uitate rapid.Dar din fericire aceste povesti sunt reale,existente si mereu acolo.Din fericire aceste povesti nu vor fi uitate prea curand.Prietenii adevarati nu exista,dar amintirile se pastreaza.Nu ai sa uiti vreodata momentul in care vati spus: te iubesc,prima imbratisare,prima noapte de ras,prima betie,prima zi petrecuta doar voi,prima cazatura,primul prieten,prima rana,prima lacrima,primul zambet,prima cearta,prima despartire,primul secret si primele luni.As vrea sa fie acele povesti cu final fericit si desi am o varsta care tradeaza credibilitatea inca tin sa cred in ceea ce am enumerat mai sus.Nu se va distruge totul pentru ca prietenii nu stiu ce e aia distrugere.Cei mai buni prieteni,primii cei mai buni prieteni la care tii cel mai mult,cu ei ramai o viata.Poate nu exista asa ceva dar de ce sa nu cred?Vreau sa cred ca voi ajunge la 18 ani,la 28,la 38 avand langa mine aceeasi persoana.Nu ne leaga doar "anii" ne leaga atat de multe.Lucruri pe care nimeni nu le va mai face cu tine,lucruri pe care doar eu le-am putut face,totul se dovedeste in fapte si tu stii ca dintre prietenii tai sunt mai singura care ar muri pentru tine.Sunt singura care ar fi dispusa sa isi riste anii copilariei ca sa iti fie totul bine.Toate astea pentru ca am invatat sa te iubesc,sa te accept si sa te indragesc asa cum nici un prieten nu va sti sa o faca.Prietenia nu e ceva ce prinzi,nu e un sentiment nou,e un sentiment pe care l-ai simtit dintotdeauna pentru acea persoana.
Te iubesc si asta chiar nu poti sa mio iei.
